Nume, Prenume | Patronimic |
Valera Carare |
17 ani |
1967, Republica Moldova, raionul Causeni, satul Zaim |
Timp in detentie si exil |
EXPLOATATIA MAYSKAYA, raionul YAGODINSKI, KILOMETRUL 500 VALERA CARARE - responsabil cu recrutarea cadrelor, nascut in 1967, satul Zaim, Republica Moldova. Timp in Kolyma: 17 ani Numai moldoveni și ucrainieni lucrăm aici. Și e una din cele mai mari exploatații din Regiunea Magadan. 850 de oameni suntem. Îi obositor. Lucrăm 12 cu 12 ore. Dimineața intră un schimb și la 8 seara, celălalt. Eu la ora 9 ajung la cantina, la cămin. Până mănânc, una, alta se face ora 10. Mă mai uit la televizor și mă culc. Apoi, la ora 7, scularea… Aici nu este zi liberă, sărbătoare, nimic! Șapte, opt luni uite așa lucrăm. Până la aur sunt 7 metri. Noi luăm până la apă, cinci, șase metri, apoi restul scoate draga, până la aur. Dar noi am venit aici să facem ruble, să facem parale. Am împlinit planul, am scos o tona și 100 de kg. Și așa am înțeles de la șefi, că planul a fost împlinit, am dat aurul. Unica problemă e ca anul acesta s-a ieftinit puțin aurul. Pe piața unională. Și se aud vorbe că o să fim plătiți mai puțin. Dar cum o vrea Dumnezeu de-acum! În orice caz, primim mai bine ca la noi. Îi criză la noi, de-asta venim încoace. Dar la noi în Moldova… Da, asta și spun. Am 8 ani de zile, fără întrerupere. Nu știu cât o mai ducem așa. Până nu ne-or alunga! Ori până nu ne-or duce cu picioarele înainte...Vii pe un an și te gândești ca n-o sa mai vii. Și te duci acasă, probleme… Si iarăsi vii încă pe un an, încă un an… Și când te trezești, tot aici ești. Da, parcă nu demult am venit primul an și uite că deja se fac 8 ani de zile. Înainte-i aduceau cu automatul, dar acum noi venim de bunăvoie. Încă ne rugăm să ne ieie. VALERIU: Ma numesc Valeriu Carare, sunt din Moldova, Causeni, Zaim. Sunt pe meleagurile Magadanului din 2003. Activam in ramura de extragere a aurului. Anul asta suntem 80 de baieti si care…in ramura data…cei mai multi baieti am fost chiar si pana la 170 de baieti…intr-o alta firma care a falimentat…
Eu sunt, ma ocup cu cadrele din Republica Moldova, le aducem. Vin baietii la lucru. Care sunt pe tractoare, care lucreaza pe santier… Soferi care lucreaza pe buldozere, pe incarcatore frontale care spala. Care dau nisipurile astea…de unde se extrage tot aurul. Incepand de la cea mai mica categoria, la masina de spalat si pana la cel mai greu lucru se socoteste ca e pe buldozerele astea mari. Cel mai mare bulldozer cantareste undeva la 110 tone. Cum s-ar socoti masa pe care o impinge…undeva la 15 mc. Tehnica toata e si ruseasca… dar majoritatea e japoneza si Americana. Specialisti avem foarte buni; sunt baieti care lucreaza…de zece ani. Eu sunt din 2003, dar specialistii pe tehnica sunt din 2006. In 2005 rusii au finantat proiectul asta cu cadrele. Au fost orgnizate cursuri timp de trei luni de zile pe tehnica grea. Au invatat 3 luni, le-au platit bursa. Ei au platit tot, numai sa atraga specialistii moldoveni incolo. Dar, tu cu ce ocazie ai venit incoace? - Cu ce ocazie… Cu ocazia ca in Moldova nu era de lucru, nu era … - Stiai unde vii exact? Primul an am venit trei baieti, am lucrat si i-o placut de noi. Pe urma, in 2004 am avut 20 de baieti. Pe urma, din 2005 o organizat cursurile astea la Causeni. Si din 2006, o venit deja 90 de baieti doar pe tehnica. Inafara de asta sunt baieti la constructii. Care construiesc apartamente. Firma are apartamente pentru lucratorii de aici. Nu incap toti in camin. Si mai lucreaza la intretinere. Dar majoritatea, sunt la extragerea aurului. - La inceput ti-a fost greu… Sigur, in 2010 si 2011 am petrecut anul Nou aici. Cel mai frig a fost -58 de grade. E frig. Daca temperature de peste – 50, se lasa ceata si nu-ti mai ajunge aerul. Ne-am obisnuit si noi, ca si lupul in padure. Primul an…cand am venit, am lucrat juma de an si zic: “Bai, sa moara ca nu mai vin incoace!”… Si dupa ce ajungi acasa, stai o luna doua si gata, te mananca spinarea ca ma duc inapoi… - Familia nu e aici? Sotia a fost aici, cu mine doi ani. Cat erau fetele mai mici. Vara, cand sunt in vacanta de vara…Fata cea mai mare a fost doua luni. Apoi, in 2013 a fost fiica cea mai mica. Acum ne sunam…mai toata ziua. Ne scriem…Cea mai mare e in Bucuresti, cea mai mica e in Chisinau. Anul asta a absolvit universitatea de stat, s-a aranjat la lucru. - Dar n-ai de gand sa pleci de aici? Mergem acasa in ospetie si trec trei luni sit e mananca spinarea si vii inapoi. Am 13 ani de munca… Mai am doi ani si pot sa primesc pensie. Cei care au iesit la pensie, au 22.000 ruble, 8000 de lei moldovenesti. - Toti baietii pe care i-ai adus au rezistat? Toti rezista. O fost unul care o lucrat la un loc mai inalt si acolo nu ajunge oxigenul. Si el s-a imbolnavit cu inima. Si de acolo l-am mutat in partea asta, unde suntem noi. Dar in rest, moldoveanul rezista si sa-l duci la Polul Nord…Si la noi, de-cum o nisn. E zapada, temperature -8, -10, chiar si -15 noaptea. - Cum ti se par pamanturile astea? Regiunea asta… Au fost si la noi… Prima data cand i-am adus pe niste baieti… O sunat acasa si le zice: “Bai, au mai ramas doi pasi si se termina Pamantul!”… E departe, parca e si dureros. Dar nu ai ce face. Trebuie de muncit, de crescut copiii. Toti care sunt veniti cu mine, au toti care 10 ani, care 8. Cand ajung acasa, stau o luna doua si zic: - mai, noi ne ducem inapoi ca se termina banii. In rest, depinde de fiecare. Toti banii vin din extragerea aurului. In fiecare an este plan. Anul asta e 1,2 tone trebuie sa stranga. Si tot depinde de plan. Daca se implineste, si leafa e mai mare. Sunt premii diferite…La cativa baieti le-au dat bilete la sanatorii in Rusia. Acum mai sunt vreo 10 zile si se termina spalatul. Apoi se face “toamna de aur” si apoi acolo dau premii, dau diferite bilete la sanatoria. Unii au fost in Cuba… Acum ajungem pe santierele de extractie… Sunt deschise de mult. Prima data s-au extras nisipurile de deasupra. El merge pe straturi. Care au fost mai deasupra, le-au spalat mai inainte, acum spala din urma. Undeva poate 5,6 – 9 metri se adanceste si apoi ajungi la al doilea trat de nisip care contine aur. Santierul asta e deschis de anul asta. Tractorul da nisipurile la masina care spala aurul. Sunt si baieti moldoveni care lucreaza. Asta e din Ucraina… - Din cate tari sunt veniti? Majoritatea sunt moldoveni, ucrainieni, din Kazahstan, din Bielorusia. Majoritatea suntem moldoveni si ucrainieni. Pe buldozerele astea frontale, stiu ca sunt moldoveni. Geologii…La fiecare teren nou se duc sa verifice si au asa, ca o ladita. Dau prin apa pamantul si la fiecare metro cub, cand merge masina asta, de-acum iti spune aproximativ: “Uite la terenul asta trebuie sa fie 80 kg de aur. Si uite, acum ca au spalat tot poligonul asta, se verifica… A avut dreptate “razvetka” sau nu… Uite, sunt 20-30 de Kg. Nu s-a strans atata”. Uite, asta e moldovean… Ei, stiu, e mai normal sa te intelegi cu un moldovean decat cu un ucrainian. Mai au baietii vreo 10 zile si gata, se inchide. Ma refer la spalat. Dar astia care lucreaza pe buldozere, astia pana prin 20 noiembrie stau. Ei deschid poligoanele, pregatesc nisipurile pentru cand se incepe sezonul urmator, cand se termina ingheturile. - In ce consta programul de lucru? Fiecare, unul pe tehnica grea, unul pe tehnica mai usoara. Unul la masina de spalat unde se spala nisipurile care contin aurul. Se lucreaza 12 ore la 12 ore, dintre care o ora se ia masa. La 11, 15 min se bea un ceai si seara la 5, iar se bea un ceai. Si se socoate ca 11 ore toti is pe campul de munca. Cu tehnica e tare greu, e lucru greu… Dupa cum ati vazut… Sezonu se incepe din luna martie si pana in noiembrie. Am in vedere tehnica grea, care sunt pe buldozere. Care pregatesc nisipurile, pregatesc toate nisipurile pentru a le prelucra. Insa spalatul se incepe undeva din 5-6 mai is primele probe. Pe 9 mai sarbatoresc Ziua Biruintei si de pe 10 se incepe lucrul active, care dureaza pan ape 10-15 octombrie. Depinde de temperature aerului. Daca ingheata la -15 ingheata apa si nisipurile. Dupa asta, baietii de pe tehnica grea raman undeva pana la sfarsitul lui noiembrie. - De cand lucrezi aici, cata lume ai adus incoace? Cel mai mult au fost 170 de personae, doi ani la rand. Ca am mai lucrat inca intr-o firma aici, aproape la Burkhala. Dar dupa aia s-a terminat… Dar in general, tot anul, 80-100 de oameni. Pana la suta de personae care lucreaza la santier aici. Inafara de asta, mai facem niste cursuri la Causeni, unde invata dupa permisul pe care il au de tractorist la noi… Si acum este pe tehnica grea si tehnica frontal pt asta se mai fac niste cursuri. Pe langa permisul pe care il au se mai face o perfectionare si omul cand vine la lucru, de acum are permisul… Perfectinarea. Si trece aici la lucru. Si aici inca o saptamana se perfectioneaza iarasi. - Pe cat timp vin oamenii? Se descurca destul de bine oamenii. Moldovenii, ca lupul in padure, cand le dai drumul… Sunt baieti care din 2006 lucreaza. Au 10 ani, 8 ani… Sunt mai tinerei, care au 23 de ani. Anul asta e al doilea an. Baietii sunt bucurosi, au leafa buna, conditii… Ma rog nu e ca acasa, dar e normal. - Ce le asigura compania? In afara de leafa, care se primeste regulat… o anumita suma. Dar toata suma se socoate la urma. Cum se numara toamna bobocii. Cand se ia toata leafa se are in vedere la dobandirea aurului. In fiecare an se pune un anumit plan, o tona, o tona si 200. Acum o tona si o suta este. Acum mai trebuie 50-60 de kg in astea 10 zile care au mai ramas…Si daca se extrage mai mult de 1,2 tone, cum este planul, se dau diferite premii. Sunt baietii care au plecat in Cuba, le-au dat certificate ca unde vrei sa te odihnesti… In Thailanda… Dupa ce se termina spalarea aurului se face “toamna de aur”. Se aduna toata compania, se face o masa. Si dupa masa se face pe toata compania ca iaca, s-a dobandit atata si azi cui ii dam? Ii dam lui Gheorghe de la Moldova ca a lucrat cel mai bine pe tehnica,a ingrijit…ii dam un supliment, ii dam un certificate sa se odihneasca in Thailanda… Dar la noi odihna ca odihna, dar intreaba: “Vreti sa va odihniti sau vreti un premiu?” Si baietii de obicei, ai nostril moldovenii zic: “Dati-mi mai bine banii ca daca ajung acasa stiu eu unde sa plec mai bine.” Inafara de leafa, cazarea o da firma, mancarea nu se socoate in leafa, hainele de lucru iti da doua schimburi. Incaltaminte, tot, tot… - Se extrag 1, 2 tone de roca sau aur? Aur curat. Nu e 999, dar proba e 930, 940. Asa e peste tot. 999 se face la fabrica. - Cat aur se scoate din roca. Care e procentul? Depinde de nisipuri. Poate sa fie 2-4 grame la metru cub. Depinde de pamanturi. Intr-o parte e mai bogat… La mc se socoate. Acum se spala pe tehnologia noua… Pana acum s-a extras din straturile de deasupra. Acum scot aurul de la adancime, 7-9 metri. - Care-s problemele de care se sperie lumea? Vii tu de la atmosfera de acasa, si-un cumatru, si-un prieten si un frate langa tine… Cand vii vii aici, in padure… Vedeti, pe santierul asta lucreaza vreo 30 de persoane. Si ei, toata ziua is numai aici, pe santier. Nu te poti duce la un film, la o discoteca. Cand dau frigurile mari, peste 40, 50 de grade, se opreste tot. Nu mai lucreaza tehnica. INTERIOR CAMIN MUNCITORI EXPLOATATIA MAYSKAYAOrice zi la orice persoana incepe cu desteptarea, apoi plecarea la lucru… si acolo fiecare are misiunea lui. Fiecare are postul lui. Trebuie sa indeplineasca un lucru oarecare. Unul trebuie sa impinga pamanturile care contin fierul pretios, aurul. Altii care il transporta la masina de spalat… Oamenii care au mai multa practica lucreaza pe buldozer. Ceilalti transporta pamantul, spalam nisipurile si astfel obtinem aurul. Unii mai mult, altii mai putin… Ma cheama Ion, is de la Moldova. Causeni. Vin de 7 ani. Nu e asa usor… Eu sunt Serioja, lucrez aici din 2010 Am 22 de ani, nu am familie. Aici sunt conditii. Este TV, este dus, wc, Aici sarbatori nu-s. Moldovenii care vin uita de tot, sarbatorile-s acasa. - Cu vietatile mai rar ne intalnim, dar ocazia de a rasturna tractoarele e toata ziua. Au fost cazuri cu colegii. Conteaza foarte mult atentia. O fost cazuri ca unul chiar o murit. Cabina l-o strivit, s-a rasturnat cu rotile in sus. Foarte multe cazuri sunt. Frigurile… Se intampla… Mai sunt oameni care spala aurul… |
Condamnarea | |
Detentia | |
Arhiva personala |
Nume, Prenume | Patronimic |
Valera Carare |
Timp pe Kolyma |
17 ani |
Data si locul nasterii |
1967, Republica Moldova, raionul Causeni, satul Zaim |
EXPLOATATIA MAYSKAYA, raionul YAGODINSKI, KILOMETRUL 500
VALERA CARARE - responsabil cu recrutarea cadrelor, nascut in 1967, satul Zaim, Republica Moldova. Timp in Kolyma: 17 ani
Numai moldoveni și ucrainieni lucrăm aici. Și e una din cele mai mari exploatații din Regiunea Magadan. 850 de oameni suntem.
Îi obositor. Lucrăm 12 cu 12 ore. Dimineața intră un schimb și la 8 seara, celălalt. Eu la ora 9 ajung la cantina, la cămin. Până mănânc, una, alta se face ora 10. Mă mai uit la televizor și mă culc. Apoi, la ora 7, scularea… Aici nu este zi liberă, sărbătoare, nimic! Șapte, opt luni uite așa lucrăm.
Până la aur sunt 7 metri. Noi luăm până la apă, cinci, șase metri, apoi restul scoate draga, până la aur.
Dar noi am venit aici să facem ruble, să facem parale.
Am împlinit planul, am scos o tona și 100 de kg. Și așa am înțeles de la șefi, că planul a fost împlinit, am dat aurul. Unica problemă e ca anul acesta s-a ieftinit puțin aurul. Pe piața unională. Și se aud vorbe că o să fim plătiți mai puțin. Dar cum o vrea Dumnezeu de-acum! În orice caz, primim mai bine ca la noi.
Îi criză la noi, de-asta venim încoace.
Dar la noi în Moldova…
Da, asta și spun. Am 8 ani de zile, fără întrerupere. Nu știu cât o mai ducem așa.
Până nu ne-or alunga!
Ori până nu ne-or duce cu picioarele înainte...Vii pe un an și te gândești ca n-o sa mai vii. Și te duci acasă, probleme… Si iarăsi vii încă pe un an, încă un an…
Și când te trezești, tot aici ești.
Da, parcă nu demult am venit primul an și uite că deja se fac 8 ani de zile.
Înainte-i aduceau cu automatul, dar acum noi venim de bunăvoie. Încă ne rugăm să ne ieie.
VALERIU: Ma numesc Valeriu Carare, sunt din Moldova, Causeni, Zaim. Sunt pe meleagurile Magadanului din 2003. Activam in ramura de extragere a aurului. Anul asta suntem 80 de baieti si care…in ramura data…cei mai multi baieti am fost chiar si pana la 170 de baieti…intr-o alta firma care a falimentat…
- Dar ce anume faci tu, cu ce te ocupi?
Eu sunt, ma ocup cu cadrele din Republica Moldova, le aducem. Vin baietii la lucru. Care sunt pe tractoare, care lucreaza pe santier… Soferi care lucreaza pe buldozere, pe incarcatore frontale care spala. Care dau nisipurile astea…de unde se extrage tot aurul. Incepand de la cea mai mica categoria, la masina de spalat si pana la cel mai greu lucru se socoteste ca e pe buldozerele astea mari. Cel mai mare bulldozer cantareste undeva la 110 tone. Cum s-ar socoti masa pe care o impinge…undeva la 15 mc. Tehnica toata e si ruseasca… dar majoritatea e japoneza si Americana. Specialisti avem foarte buni; sunt baieti care lucreaza…de zece ani. Eu sunt din 2003, dar specialistii pe tehnica sunt din 2006. In 2005 rusii au finantat proiectul asta cu cadrele. Au fost orgnizate cursuri timp de trei luni de zile pe tehnica grea. Au invatat 3 luni, le-au platit bursa. Ei au platit tot, numai sa atraga specialistii moldoveni incolo. Dar, tu cu ce ocazie ai venit incoace?
- Cu ce ocazie… Cu ocazia ca in Moldova nu era de lucru, nu era …
- Stiai unde vii exact?
Primul an am venit trei baieti, am lucrat si i-o placut de noi. Pe urma, in 2004 am avut 20 de baieti. Pe urma, din 2005 o organizat cursurile astea la Causeni. Si din 2006, o venit deja 90 de baieti doar pe tehnica. Inafara de asta sunt baieti la constructii. Care construiesc apartamente. Firma are apartamente pentru lucratorii de aici. Nu incap toti in camin. Si mai lucreaza la intretinere. Dar majoritatea, sunt la extragerea aurului.
- La inceput ti-a fost greu…
Sigur, in 2010 si 2011 am petrecut anul Nou aici. Cel mai frig a fost -58 de grade. E frig. Daca temperature de peste – 50, se lasa ceata si nu-ti mai ajunge aerul. Ne-am obisnuit si noi, ca si lupul in padure. Primul an…cand am venit, am lucrat juma de an si zic: “Bai, sa moara ca nu mai vin incoace!”… Si dupa ce ajungi acasa, stai o luna doua si gata, te mananca spinarea ca ma duc inapoi…
- Familia nu e aici?
Sotia a fost aici, cu mine doi ani. Cat erau fetele mai mici. Vara, cand sunt in vacanta de vara…Fata cea mai mare a fost doua luni. Apoi, in 2013 a fost fiica cea mai mica.
Acum ne sunam…mai toata ziua. Ne scriem…Cea mai mare e in Bucuresti, cea mai mica e in Chisinau. Anul asta a absolvit universitatea de stat, s-a aranjat la lucru.
- Dar n-ai de gand sa pleci de aici?
Mergem acasa in ospetie si trec trei luni sit e mananca spinarea si vii inapoi. Am 13 ani de munca… Mai am doi ani si pot sa primesc pensie. Cei care au iesit la pensie, au 22.000 ruble, 8000 de lei moldovenesti.
- Toti baietii pe care i-ai adus au rezistat?
Toti rezista. O fost unul care o lucrat la un loc mai inalt si acolo nu ajunge oxigenul. Si el s-a imbolnavit cu inima. Si de acolo l-am mutat in partea asta, unde suntem noi. Dar in rest, moldoveanul rezista si sa-l duci la Polul Nord…Si la noi, de-cum o nisn. E zapada, temperature -8, -10, chiar si -15 noaptea.
- Cum ti se par pamanturile astea? Regiunea asta…
Au fost si la noi… Prima data cand i-am adus pe niste baieti… O sunat acasa si le zice: “Bai, au mai ramas doi pasi si se termina Pamantul!”… E departe, parca e si dureros. Dar nu ai ce face. Trebuie de muncit, de crescut copiii. Toti care sunt veniti cu mine, au toti care 10 ani, care 8. Cand ajung acasa, stau o luna doua si zic: - mai, noi ne ducem inapoi ca se termina banii. In rest, depinde de fiecare. Toti banii vin din extragerea aurului. In fiecare an este plan. Anul asta e 1,2 tone trebuie sa stranga. Si tot depinde de plan. Daca se implineste, si leafa e mai mare. Sunt premii diferite…La cativa baieti le-au dat bilete la sanatorii in Rusia. Acum mai sunt vreo 10 zile si se termina spalatul. Apoi se face “toamna de aur” si apoi acolo dau premii, dau diferite bilete la sanatoria. Unii au fost in Cuba…
Acum ajungem pe santierele de extractie… Sunt deschise de mult. Prima data s-au extras nisipurile de deasupra. El merge pe straturi. Care au fost mai deasupra, le-au spalat mai inainte, acum spala din urma. Undeva poate 5,6 – 9 metri se adanceste si apoi ajungi la al doilea trat de nisip care contine aur. Santierul asta e deschis de anul asta. Tractorul da nisipurile la masina care spala aurul. Sunt si baieti moldoveni care lucreaza. Asta e din Ucraina…
- Din cate tari sunt veniti?
Majoritatea sunt moldoveni, ucrainieni, din Kazahstan, din Bielorusia. Majoritatea suntem moldoveni si ucrainieni. Pe buldozerele astea frontale, stiu ca sunt moldoveni.
Geologii…La fiecare teren nou se duc sa verifice si au asa, ca o ladita. Dau prin apa pamantul si la fiecare metro cub, cand merge masina asta, de-acum iti spune aproximativ: “Uite la terenul asta trebuie sa fie 80 kg de aur. Si uite, acum ca au spalat tot poligonul asta, se verifica… A avut dreptate “razvetka” sau nu… Uite, sunt 20-30 de Kg. Nu s-a strans atata”. Uite, asta e moldovean… Ei, stiu, e mai normal sa te intelegi cu un moldovean decat cu un ucrainian.
Mai au baietii vreo 10 zile si gata, se inchide. Ma refer la spalat. Dar astia care lucreaza pe buldozere, astia pana prin 20 noiembrie stau. Ei deschid poligoanele, pregatesc nisipurile pentru cand se incepe sezonul urmator, cand se termina ingheturile.
- In ce consta programul de lucru?
Fiecare, unul pe tehnica grea, unul pe tehnica mai usoara. Unul la masina de spalat unde se spala nisipurile care contin aurul. Se lucreaza 12 ore la 12 ore, dintre care o ora se ia masa. La 11, 15 min se bea un ceai si seara la 5, iar se bea un ceai. Si se socoate ca 11 ore toti is pe campul de munca. Cu tehnica e tare greu, e lucru greu… Dupa cum ati vazut… Sezonu se incepe din luna martie si pana in noiembrie. Am in vedere tehnica grea, care sunt pe buldozere. Care pregatesc nisipurile, pregatesc toate nisipurile pentru a le prelucra. Insa spalatul se incepe undeva din 5-6 mai is primele probe. Pe 9 mai sarbatoresc Ziua Biruintei si de pe 10 se incepe lucrul active, care dureaza pan ape 10-15 octombrie. Depinde de temperature aerului. Daca ingheata la -15 ingheata apa si nisipurile. Dupa asta, baietii de pe tehnica grea raman undeva pana la sfarsitul lui noiembrie.
- De cand lucrezi aici, cata lume ai adus incoace?
Cel mai mult au fost 170 de personae, doi ani la rand. Ca am mai lucrat inca intr-o firma aici, aproape la Burkhala. Dar dupa aia s-a terminat… Dar in general, tot anul, 80-100 de oameni. Pana la suta de personae care lucreaza la santier aici. Inafara de asta, mai facem niste cursuri la Causeni, unde invata dupa permisul pe care il au de tractorist la noi… Si acum este pe tehnica grea si tehnica frontal pt asta se mai fac niste cursuri. Pe langa permisul pe care il au se mai face o perfectionare si omul cand vine la lucru, de acum are permisul… Perfectinarea. Si trece aici la lucru. Si aici inca o saptamana se perfectioneaza iarasi.
- Pe cat timp vin oamenii?
Se descurca destul de bine oamenii. Moldovenii, ca lupul in padure, cand le dai drumul… Sunt baieti care din 2006 lucreaza. Au 10 ani, 8 ani… Sunt mai tinerei, care au 23 de ani. Anul asta e al doilea an. Baietii sunt bucurosi, au leafa buna, conditii… Ma rog nu e ca acasa, dar e normal.
- Ce le asigura compania?
In afara de leafa, care se primeste regulat… o anumita suma. Dar toata suma se socoate la urma. Cum se numara toamna bobocii. Cand se ia toata leafa se are in vedere la dobandirea aurului. In fiecare an se pune un anumit plan, o tona, o tona si 200. Acum o tona si o suta este. Acum mai trebuie 50-60 de kg in astea 10 zile care au mai ramas…Si daca se extrage mai mult de 1,2 tone, cum este planul, se dau diferite premii. Sunt baietii care au plecat in Cuba, le-au dat certificate ca unde vrei sa te odihnesti… In Thailanda… Dupa ce se termina spalarea aurului se face “toamna de aur”. Se aduna toata compania, se face o masa. Si dupa masa se face pe toata compania ca iaca, s-a dobandit atata si azi cui ii dam? Ii dam lui Gheorghe de la Moldova ca a lucrat cel mai bine pe tehnica,a ingrijit…ii dam un supliment, ii dam un certificate sa se odihneasca in Thailanda… Dar la noi odihna ca odihna, dar intreaba: “Vreti sa va odihniti sau vreti un premiu?” Si baietii de obicei, ai nostril moldovenii zic: “Dati-mi mai bine banii ca daca ajung acasa stiu eu unde sa plec mai bine.” Inafara de leafa, cazarea o da firma, mancarea nu se socoate in leafa, hainele de lucru iti da doua schimburi. Incaltaminte, tot, tot…
- Se extrag 1, 2 tone de roca sau aur?
Aur curat. Nu e 999, dar proba e 930, 940. Asa e peste tot. 999 se face la fabrica.
- Cat aur se scoate din roca. Care e procentul?
Depinde de nisipuri. Poate sa fie 2-4 grame la metru cub. Depinde de pamanturi. Intr-o parte e mai bogat… La mc se socoate. Acum se spala pe tehnologia noua… Pana acum s-a extras din straturile de deasupra. Acum scot aurul de la adancime, 7-9 metri.
- Care-s problemele de care se sperie lumea?
Vii tu de la atmosfera de acasa, si-un cumatru, si-un prieten si un frate langa tine… Cand vii vii aici, in padure… Vedeti, pe santierul asta lucreaza vreo 30 de persoane. Si ei, toata ziua is numai aici, pe santier. Nu te poti duce la un film, la o discoteca. Cand dau frigurile mari, peste 40, 50 de grade, se opreste tot. Nu mai lucreaza tehnica.
INTERIOR CAMIN MUNCITORI EXPLOATATIA MAYSKAYAOrice zi la orice persoana incepe cu desteptarea, apoi plecarea la lucru… si acolo fiecare are misiunea lui. Fiecare are postul lui. Trebuie sa indeplineasca un lucru oarecare. Unul trebuie sa impinga pamanturile care contin fierul pretios, aurul. Altii care il transporta la masina de spalat…
Oamenii care au mai multa practica lucreaza pe buldozer. Ceilalti transporta pamantul, spalam nisipurile si astfel obtinem aurul. Unii mai mult, altii mai putin…
Ma cheama Ion, is de la Moldova. Causeni. Vin de 7 ani. Nu e asa usor…
Eu sunt Serioja, lucrez aici din 2010
Am 22 de ani, nu am familie.
Aici sunt conditii. Este TV, este dus, wc,
Aici sarbatori nu-s. Moldovenii care vin uita de tot, sarbatorile-s acasa.
- Cu vietatile mai rar ne intalnim, dar ocazia de a rasturna tractoarele e toata ziua. Au fost cazuri cu colegii. Conteaza foarte mult atentia. O fost cazuri ca unul chiar o murit. Cabina l-o strivit, s-a rasturnat cu rotile in sus. Foarte multe cazuri sunt. Frigurile… Se intampla… Mai sunt oameni care spala aurul…