SERGIU TICUS, nascut în 1957, Magadan, regiunea Magadan in familia gardianului Ghe Ticus. Timp in Kolyma: 63 de ani

SIDOR PANTELEEVICI CIOBANU, nascut in 1967, Republica Moldova, raionul Causeni, satul Zaim, Timp in Kolyma: 30 de ani

PETRU CUDALB nascut in 1953, Republica Moldova, raionul Sangerei, loc Cubolta. Timp in Kolyma: 30 de ani

Ma numesc Sergiu Ticuș. M-am nascut in localitatea Ust-Nera si traiesc aici. Am terminat aici scoala. Apoi am plecat la Krasnoiarsk, la constructia de drumuri. Apoi am plecat in armata. Dupa armata am mers la Chisinau ca să învăț să fiu șofer. Am lucrat in Chisinau pe un autobuz dupa care m-am intors aici, am devenit sofer de cursa lunga si asta am facut de 30 de ani. Insa dupa ce s-a intamplat accidentul am ramas fara degete, nu mai puteam lucra ca sofer de cursa lunga si m-am apucat de taximetrie ca sa pot trai.

• Povestiti-ne despre parinti si cum au nimerit ei aici

Numele adevarat al tatalui meu este Chicus, dar cand l-au luat la armata l-au scris Ticus. Iata numele meu. Chicus... Dupa razboi pe tata l-au trimis incoace. Mai intai, cum zicea el, a fost deformata unitatea, batalionul pentru razboiul cu Japonia. Pana i-au adunat, pana i-au deformat. Catia ani avea el?! El e din 1924 nascut. Apoi s-a terminat razboiul. Si pe urma, oricum l-au trimis incoace. Mai intai la Vladivostok l-au trimis. De la Vladivostok, l-au trimis la Magadan, la Dalstroy… Si din Magadan – cum ne spunea noua – trebuia sa iti faci serviciul military pe turnul de paza. In Zona, sa-I pazesti pe detinuti. Si l-au trimis incoace. Si el a lucrat in final pana prin 68-69 in militia rutiera, apoi a intrat in rezerva.

Tata mi-a povestit foarte putine despre el. Odata mi-a povestit de medaliile lui de lupta si am incetat sa-l mai intreb. Nu stiam ca medaliile is medalii, iar insignele, insigne. Si am facut un schimb cu medaliile lui de lupta. Le-am schimbat. Si pe urma, era o sarbatoare si el hop, cauta medaliile si ele nu-s: 11 medalii lipseau. Ne-am dus sa le cautam. Sapte medalii am gasit, dar patru nu le-am mai gasit. Si apoi o luna de zile uite asa scriam… Si uite asa ma culcam, pe burta. Pentru ca nu puteam sa sed. O luna intreaga din cauza medaliilor. Si de atunci nu l-am mai intrebat nimic. De unde, cum a luptat, ce a facut… Vrea sa povesteasca, povesteste. Nu vrea, nu povesteste… Un singur lucru tin minte, cum au eliberat ei Praga. Si cum au nimerit la menajerie si a vazut pentru prima data in viata lui elefanti, hipopotami… Trebuia sa impuscam, dar noi, in loc sa impuscam – 18 ani aveam – noi ne uitam la hipopotami in menajerie. Uite cam atat.

Ce povestea tata? Vrei sa vezi Moldova? Hai in vacanta! Am plecat, am stat jumatate de an acolo. Si am aflat cum e in Moldova. Tata nu povestea nimic in rest, despre viata lui. Nici cum a facut armata, nici cum a lucrat… Era locotenent superior.

Tata e aici din 47, dar mama din 55. In orice caz, eu m-am nascut in 57. Fratele meu s-a nascut in 59, un alt frate, Dumnezeu sa-l ierte in 64 si sora in 69. Sora acum locuieste in Moldova, la Tiraspol. Un frate mai mic a murit si celalalt, care e putin mai mic decat mine inca lucreaza. Acum e in taiga.

Imi amintesc ca eram copii si cu noi se puretau frumos astia din lagar. Nu stiu cine erau, politici, hoti… Dar ei ne rugau sa le aducem ceai. Le duceai un pachet de ceai si ei in schimb iti faceau jucarii. Se purtau frumos. Mai ales in ultimul timp, multi dintre ei se eliberasera, adica se stabilisera deja in localitate. Si incet, incet au inceput sa-si construiasca case, apoi au inceput treptat sa se imprastie. Cine nu putea sau nu vroia, doar ala nu mai pleca. Si traiau normal, ca oamenii simpli, nu ca banditii.  Asa ca eu personal nu am nicio suparare pe ei. Erau oameni de treaba si iti dadeau si lectii de viata. Pentru ca omul cu om e lup. Si trebuie sa inveti sa traiesti ca printre lupi. Dar ei, te invatau de fapt sa traiesti ca intr-o haita de lupi. Nici tu sa nu musti pe nimeni si nici pe tine sa nu te muste nimeni. Asa ca nu pot sa spun nimic de rau despre lagar…  

• Cum se traia inainte de Perestroika si cum se traieste acum? 

Vreau sa spun ca in copilarie mancam alimente proaspete: struguri, caise, pepeni. Cumparam in liniste in copilaria mea. O data cu Perestroika, astea nu au mai fost livrate. Mergeam la scoala pe jos. Oamenii erau mai fericiti, se respectau unii pe altii, mergeam dupa ciuperci dupa fructe de padure pe malul raului. In acest sat de tip orasel erau 18 000 de locuitori acum sunt 4000 localnici. Au plecat, s-au imprastiat in toate partile. Pana la 9000 sunt straini veniti sa munceasca. Nu ne cunoastem unii cu ceilalti. Nu se mai merge in vizite… Insa inainte era altfel. Iarna mergeam la sanius si patinaj, iar vara stadionul nu se inchidea niciodata. Acum nu mai e asa. E mult mai rau acum. Oamenii incearca sa plece. Aici sunt doar sezonierii care vin sa castige bani frumosi. Localnicii ramasi aici stau pentru ca nu au unde sa plece. Acum au ramas doar localnicii. Ceilalti sunt pe continent. Intr-o luna o sa ramana la jumatate populatia din oras.

SIDOR: Pentru romani sau pentru moldoveni, eu am sa cinstesc pentru accea ca suntem oameni! Fara granite, fara natiuni!

SERIOJA: Parintii vorbeau acasa pe moldoveneste, dar nu reuseau sa se inteleaga bine unul cu altul.

SIDOR: In Leova accentul e romanesc. Cei care traiesc la granite cu Romania au alta vorba. Dar la Nord, in Rabnita si ei graiesc altfel. Si noi cand ne intalbim ne staruim sa intelegem limba..

SERIOJA: Pagar… asta stiu.

SIDOR: Asta-I pahar!... Da asta-I paharut..

SERIOJA: Da asta-I casa mare! Buna sara!

SIDOR: Noapte buna!

SERIOJA: Hai, fiti sanatosi! Gata, eu m-am zapacit... D-zeu sa ne ajute! Nu pot sa vorbesc asa, dar de ex daca vorbesc..In timpul unei povesti simple, cuvinte elementare. Atunci pot sa vorbesc..si inteleg. Furculita, Farfurie… Eu inteleg limba moldoveneasca populara, dar asa, limba curata n-o pot vorbi. Uite, cand plecam pe continent, eu vorbeam cu rudele in moldoveneste. Dar acum nu mai vorbesc si incep sa uit cate putin..Pentru ca atunci cand nu vorbesti..Uite ei vorbesc pe moldoveneste..si eu inteleg. Dar sa vorbesc cu ei nu pot. Daca as vorbi mai des. Poate as reusi. Stiu multe cuvinte, dar pur si simplu trebuie sa imi aduca aminte cineva.

SIDOR:  Eu cu tata-sau vorbeam tare bine in moldoveneste.

SERIOJA:Acasa parintii vorbeau ruseste. Dar cand parintii vroiau ca noi copiii sa nu intelegem despre ce vorbesc, atunci vorbeau in moldoveneste. Uite, acum ma gandesc ca ar fi trebuit sa invat limba mea materna.  Si pentru ca locuim aici, trebuia sa invatam si yakuta. Dar pe noi nu ne-au invatat nimic, decat limba rusa. Si iaca, ma gandesc: Cine-s eu pe natie? Moldovan? Deodata spun lucrul asta.. Moldovan! Toti moldovenii rostesc “L” moale din generatie in generatie. Mama era din S-ul Moldovei, din Ismail, dar tata de la Orhei. 4km de la Orhei, satul Balagoia. Acum nu mai stiu..Ultima darta am fost in ’89.

• Tineti legatura cu rudele din Moldova?

SERIOJA:In fiecare saptamana imi sun sora. Am si frate acolo. Si ei suna. Ne auzim la telefon o data pe saptamana. Cand era URSS puteam sa merg in concediu in fiecare an. Acum, dupa desfiintare, 26 de ani n-am putut sa merg. Cu toate ca aveam bani. Dar ca sa nu pierd locul de munca, eu trebuia sa renunt la toate..si la concediu; sa muncesc doar. Ca sa nu pierd lucrul. Ca daca ai plecat, imediat in locul tau vine altul. Si tu esti somer. Si daca nu ai de lucru, nu mai trebuiesti nimanui. In URSS te fortau sa muncesti, dar acum nu mai trebuiesti nimanui.