Kovaliov – Partea III

PARTEA III

Era complicat sa reusesti sa supravietuiesti. Probabil ca exista o oarecare forta in cosmos. De ce ies eu noaptea si caut luna? Cel mai important era sa nu-ti pierzi speranta! Daca primesti ceva de mancare, chiar si 10 grame, nu manca tot! Mananca doar jumatate! Eu scoteam din ciorap o ata si cu ata asta taiam bucatica de paine. Si jumatate mancam dimineata si alta jumatate seara. Pentru ca am trait totul pe propria mi piele de mic.

Eu am fost arestat inainte de nastere. De cand eram in burta mamei. Pentru ca sunt din Iaski. Tatal meu a organizat o rascoala acolo. Cateva mii de case. Acest sat se afla chiar pe Nistru. Crocmaz, Tudora, Palanca, Olanesti. Dar mai departe incepe: Chitcani, Tiraspol. Dar noi am trait pe partea moldoveneasca. Parintii mamei… bunica era din Moldova, din Cernauti. Tatal ei era Trofim, nume moldovenesc. Pelagheea Trofimovna. Si apoi, ea a devenit Pelagheea Kovaliova dupa bunicu. Au fost printre primii locuitori din Iaski. In zona asta erau adusi exilatii Imperiului tarist. Inca de pe timpul Ecaterinei, ea a inceput sa populeze aceste teritorii. De asta se numeste “turbai” adica de la oamenii revoltati. Mai departe, se numeste “pricojanii” adica veneticii. De acolo din Moldova erau multi. Tot satul era moldovenesc. Nume ca: Soica, Ghinza, Stangaci, Repan… Dar in sat erau tot felul de oameni: polnezi, ucrainieni, moldoveni.

Inca in anul 28 – 29, Au disparut fara urma multi, tatal meu, mama, rudele lor… Atunci au inceput sa dispara oamenii.. Ciupurenco, unchiul meu, el a fost condamnat apoi in ‘33 pentru renuntare la delatiune. A renuntat sa divulge, sa dea o marturie falsa despre vecinul lui care era considerat dusman al poporului. Altul, Tabulea, pe el l-au condamnat la 10 ani si l-au trimis in ‘32 pe Kolyma. Pe urma pe Sevcenko, mos Kuzma, in anul ‘32. Aici la Iaski l-au arestat si l-au rimis la Kolyma pe 10 ani. Apoi Klimenco, mos Lonea din sat. Avea doi copii si sotia. Cred ca l-au arestat in ‘33 cu Ciupurenco si l-au trimis si pe el pe Kolyma. Noapea ii ridicau pe oameni si dispareau intr o directie necunoscuta si nu mai stia nimeni de ei. Dar mama a vrut sa afle despre tata si mamei i s a spus ca tata e la inchisoarea centrala din Odesa. Si cand a ajuns acolo, i s-a spus ca a fost impuscat. Si ea a cerut hainele. I-au adus hainele, dar lipsea paltonul in care a fost arestat. Si ea a cerut paltonul de piele si oamenii i-au spus ca paltonul a fost luat de cel care l-a impuscat. Atunci mama m-a luat de mana, aveam 3 ani atunci, si am iesit in strada. Inchisoarea este in fata cimitirului rusesc si pe acolo circula tramvaiul. Si ea s-a oprit pe linie. Si cand a venit tramvaiul, ea m-a impins sub rotile tramvaiului. Si apoi s-a aruncat si ea. Si mai tarziu, cand si a revenit, la spital, ea intreaba: Unde este Vasea, copilul?! Pai alearga prin saloane! Si mama si-a pierdut cunostinta. Nu-i venea sa creada ca am scapat cu viata. Va dati seama?! Ea m a impins pe mine sub rotile tramvaiului ca sa nu mai sufar pentru viata pe care urma sa o am… Sa nu sufar pt tata care era disparut, pentru mama…Mi s-a ridicat temperatura foarte tare si o sa mi curga lacrimi… Nu stiu de ce. Imi curg singure. Dar eu n-am dreptul sa plang, n-o sa plang! Din cauza urii autoritatilor… In toata lumea oamenii sufera… Oameni simpli, care se hranesc prin munca lor, ii hranesc si pe altii, si mai hranesc si armatele care nu trebuiesc nimanui!

E ca o prorocire. Eu trebuia sa am destinul asta, sa ispasesc pentru ceva, sa pot marturisi. Momente fericite n-am avut. Doar foame si foame si foame.Eu n-am fost nici pionier, nimic… Mie mi se aducea tot timpul aminte, eram urat de toata lumea, nimeni nu ma dorea, dispretuit.. Nu puteam sa spun nimic, cu mine in banca, la scoala nu statea nimeni. Nu vroia sa se imprieteneasca nimeni cu mine. Poate doar la casa de copii. Fratele meu canta la armonica, eu cantam la balalalica si la mandolina. Aveam patru ani cand am nimerit la casa de copii. Ne invatau sa scriem, sa citim, ideologie comunista. Mai erau copii fara parinti. Parinti deportati, arestati si atunci pe copii ii aduceau incolo. Si puterea sovietica, facea din ei KGB-isti, spioni, executanti, ii educau in spiritul lor. Asa ca n-am mai avut nicio sarbatoare, n-am fost nici consomolist, nici pionier. Toti ma aratau cu degetul: dusman al poporului. Abia in timpul razboiului ni s-au recunoscut drepturile si romanii au inceput sa ne dea ajutor marerial ca unor suferinzi. Mancare ne dadeau. Pe urma a inceput razboiul. Au venit eliberatorii si a inceput foametea. Din ‘44, ‘45, ‘46, lipsa roadei, apoi a inceput canibalismul. Oamenii cadeau pe drum si nimeni nu I ridica. Fratele meu a cazut si acolo a ramas pana s-a indurat cineva de el… Si cand am nimerit eu la KGB, si acolo era foame. La inchisoare, foame. Tin minte la judecata era unu Pogrebnoi, s-a ridicat si imediat a cazut. Si cand l-au dus pe Pogrebnoi la casa de nebuni, acolo i-au pus diagnosticul: distrofie totala, disparitia puterilor. Ne hraneau cate doua saptamani cu morcovi. De ce cu morcovi?! Si inainte de judecata ne-au mai hranit putin… Si pe urma nu ne-au mai hranit deloc. Si iarasi ne-au judecat. In ‘51 ne bateau, tare… Si oamenii semnau din cauza batailor. Doar trei oameni n-au vrut sa semneze: Kolea Moisa, care si el isi pierduse mintile, Harcenko, ala fara o mana si cu mine. Dar oricum ne-au fabricat declaratii… ne-au fost schimbati anchetatorii si apoi zi si noapte, zi si noapte… Dar noi nu mai asteptam nimic. Doream sa mai traim inca o zi doua, atat asteptam. Viata. Pentru ca nu ne mai ramasese nimic altceva.

Odata m-au torturat la NKVD. Era un loc langa geam si acolo, la etajul trei era o oglinda din care batea lumina in camera de cercetare. Si erau un oarecare Aluskin si multi anchetatori: Vruskin, Artanameev.. si stateau toti acolo cu mainile la spate. Maiorul Zavadovski, maiorul Jarov si doi capitani: maiorul Lebedev si Procurorul Sioghiolov. Maiorul militar era in uniforma neagra, langa geam. Si ei vroiau ca eu sa semnez protocolul ca sa se termine anchetarea. Eu nu vroiam sa semnez nimic.. Asa de tare m-au batut, ca mi-am pierdut cunostinta. Ma stropeau cu apa..cu gheata. “Hai, aduceti apa!”, strigau. Maiorul Cerkasov aducea apa in subsol cu ligheanul. Ma puneau pe scaun, eu cadeam, ei ma puneau, eu cadeam. Procurorul a venit de la perete si s-a pus in fata mea. “Ei, ce-i Kovaliov?! Aia sunt fascisti! zice “Si tu esti fascist adevarat ca ai uniforma neagra!” zic eu. “Ei bine, cum stii…” Maiorul Lebedev avea un press-papier din marmura. Nici nu m-am gandit la asa ceva: se apropie de mine, se uita la mine si aici in frunte… mi-a spart craniul cu press-papierul. Atat. M-au adus in camera 16 si colegii de camera au inceput sa bocaneasca in usa. Si strigau: chemati seful! Erau trei etaje si pe fiecare etaj cate un ofiter responsabil. Si au tot batut.. pana au chemat un medic de la KGB, locotenent Ahremciuc. Si el a venit sa imi faca injectii. Tocmai peste trei zile am deschis ochii. Deschid ochii si vad peretele cum cade peste mine; si iar mi-am pierdut cunostinta. Si mai era procurorul Ghimova. Si tot umbla prin camere si intreba: Ce plangeri, ce pretentii aveti? Dar camasa mea era plina de sange, nu mi se aducea mancare.. Si am scris o plangere cum ca anchetatorii m-au batut. Dar ea zice: De ce barfiti?! Si iarasi ma invinuieste. Eu zic: Ce, oare nu imi ajunge ceea ce mi-ati dat?! A mai trecut timp, seful inchisorii ma cheama. M-au dus, un sergent si inca un gradat. Ei au ramas dupa usa si eu stau. Vreo 2 metri ramasesera de la mine pana la masa. Si eu stau. Dar el scoate din dulap o cravasa. Nemtii aveau niste biciuri frumoase, dar asta era patratoasa.. Si zice: “Cravasa asta ne-a ramas de la Gestapo. Uite o s-o incercam pe tine!” M-a lovit odata, a doua oara, mi-a spart buza. Pe urma, m-a batut timp de o ora, m-a batut. Eu n-am spus nimic. Taceam. Cand m-a lovit prima data, am amutit. N-am mai simtit nimic dupa asta. Si el ma batea incontinuu. Si am vazut cum facea spume la gura. Si eu m-am intrebat: Oare ce-I cu el?! A innebunit? Si nu stiam ce sa fac. Dar am inventat ce sa fac, o arma. Ma gandesc: Ia sa incerc eu sa rad.. Si eu am inceput sa rad ca un nebun. Atat de tare radeam ca am asurzit eu insumi. Si ceilalti doi care ramasesera dupa usa au deschis usa, au intrat, si asta s-a oprit. Nu mai stia ce sa faca. A aruncat cravasa jos, s-a dus, s-a asezat la masa, a scos pistolul… Dar mainile ii tremurau asa tare ca nu putea sa puna mana pe pistol. Si astia zic.. A innebunit! Dar tu iesi repede de aici ca o sa te impuste! Eu nu puteam sa merg. Eram impietrit, ca lemnul. Nu ma puteam misca. Si Nicolaev, gradatul ala striga: cheama medicii! Si pe mine doi m-au apucat de maini si m-au scos. Acolo erau niste dulapioare mici, o polita mica de lemn. Si cand m-au lasat jos, m-am prabusit de durere. Spatele meu era numai dungi negre. Stateam culcat pe spate, simteam o racoare care venea de pe coridor. Si iarasi m-au apucat doi de maini si m-au dus in camera 19. Si cinci luni am stat in carcera aia. Mi-au pus catusele si gata. O zi, doua, o saptamana. Catusele atat de tare mi s-au strans de maini, ca mainile mele erau negre. Din spate curgea un lichid.. Si aceasta femeie, Gimova, procurorul, vine la mine, ma uit la ea si ea ma intreaba: Aveti plangeri? Nu, de data asta nu mai am nici o plangere. Da ce-I cu mustele alea? Da zice unu: el colecteaza muste. Deja e a opta luna de cand sta aici. Deja vorbeste cu mustele moarte. Aveti plangeri?, zice ea… Nu, doar catusele daca mi le-ar scoate, ca nu pot sa apuc nimic. Si ea zice: bine, scoateti catusele! Mai am o rugaminte, doamna procuror, maiorul Ruptov mi-a rupt chilotii. Si ea s-a apropiat si cand s-a uitat la spatele meu si-a pus repede batista la fata si a iesit. Zice: chemati medicul! Eu nu m-am mai plans ca data trecuta. Eu am zis doar ca maiorul Ruptov mi-a rupt chilotii. Si au venit medicii, m-au intins pe spate si au adus ceva solutie si bumbac. Inmuiau bumbacul si cand ma ungeau pe spate, auzeam ca parca fierbea acolo ceva. Dar catusele nu puteau sa mi le scoata. Cu penseta le scoteau. Atat de tare mi s-au prins, ca mainile mi-au ramas albastre… Pana in anul 1960 am avut dungi pe spate… N-o sa ma credeti. Si m-au imbracat intr-o camasa, ca un fel de combinezon. Si la spate se lega, si ma culcau pe podele si turnau apa rece peste spate cu ceainicul. Si asta iti intindea spatele si spatele tau se rupea. Dar eu eram atat de slab ca oricata apa ar fi turnat, nu mi-ar fi putut rupe sira spinarii. Stii ce mai faceam? Era un bec langa carcera, mareeee cat o galeata. Si el facea zgomot. Si ei nu stingeau becul asta care facea galagie. Si faceam alergie de la zgomotul asta. Eu incepeam sa tremur, nu puteam tine lingura in mana.

Si apoi, de la KGB am fost trimis la inchisoarea centrala si acolo asteptam sentinta. Si de acolo ne trimiteau pe etapa. Cei care trebuiau sa fie impuscati ramaneau la Odesa, dar pe restul ii trimiteau pe etapa. Mi-au pus catusele si au scris in dosar ca sunt social periculos si sunt predispus la evadare. Si asa ma duceau pe mine, eu si inca doi: Pogrebnoi si Harcenko, care nu avea mana stanga. Ne-au bagat in duba. Din voronok m-au bagat in vagoane; vagoanele se numesc stolipin. Intr-un separeu erau 16 oameni. Incapeai doar pe-o coasta pe politele alea. Dar pe restul i-au impuscat dupa aceea. La o femeie i-au schimbat 25 cu 15, iar pe restul i-au impuscat. Aveam doar 20 de ani pe-atunci. Cea mai buna varsta sa fii trimis in lagare sa construiesti comunismul mondial.

Stiti, dar eu cred ca oricum n-as fi avut o viata normala. Pentru ca eu am dus tot timpul pe umeri aceasta greutate, ca sunt dusman al poporului. Eu nicaieri, niciodata n-am avut libertatea de a fi… Dupa ce am trecut prin aceasta academie a torturii, scoala a torturii.. Toata viata m-au urmarit, m-au persecutat. La oameni ca mine, pe toata viata a ramas o pata. Trageau in noi peste tot: pe corabie, in mina, la Norilsk, in Magadan. Portia zilnica de paine era cat trei cutii de chibrituri… si o fiertura. Dar tu o mancai si trebuia sa muncesti cu mancarea asta 12 ore si sa mergi inca 8 km pe jos. Si oamenii nu rezistau, cadeau. Dar pe altii ii impuscau si gata. Ii strangeau apoi cu carutele. Eu sunt un om, victima a terorii. Ar parea ca ei si-au cerut scuze. Dar nu pot ei sa-si ceara scuze. Am stat in mina. sub pamant cinci luni de zile; mancam lemn, coaja de copac si gheata. Cinci luni. Nu era nimic. 1000 de metri sub pamant si 32 km de tuneluri. Acolo era doar aur. Temperatura era -10, -25. Dupa ce am evadat sapte luni, atunci pot sa spun ca m-am simtit intr-adevar liber. Eu cu cutitul stateam in fata ursului. Puteam sa omor de la distanta! Iarta-ma pentru ce am sa spun, dar tu stii, eu am strangulat oameni cu mainile goale! Pe tradatorii care au meritat-o! Matusa Valea spune ca-i pacat. Nu stiu.. Dar dupa toate astea, la mine in pasaport au scris: fost dusman al puterii sovietice. Apoi am incercat sa revin acasa. Si iar mi-au scris in pasaport: element socialmente periculos. Ma purtau intotdeauna in catuse, tot timpul in catuse.