Kovaliov – Partea I
PARTEA I
- In ce an v-au arestat si care a fost condamnarea?
In 1950, pe 26 octombrie. Pentru activitati contrarevolutionare, impotriva sovieticilor. Mi-au dat 25 cu 5. Dar pe altii i-au impuscat… Eu eram plecat deja pe etapa. Femeilor le-au schimbat 25 pe 15, dar pe ceilalti i-au impuscat. Dar noua ne-au dat cate 25 de ani si ne-au trimis pe etapa. Prima data am fugit de la Harkov, a doua oara am fugit de la Norilsk si a treia oara am incercat sa fug de la Vanino. Trei nereusite, dar pe Kolyma am reusit sa evadez timp de cinci luni… Asta era ultima etapa a dusmanilor poporului. Dar cei de la Odesa care mi-au dat 25 de ani - ca eu preferam sa ma impuste decat sa ma aduca sa sufar aici - seful KGB-ului din Odesa, colonelul Gavris, zice: “Ce, cezi ca o sa te impuscam? Nu, noi te vom omora timp indelungat. Tu ai sa umblii si ai sa strangi puf de gaste polare!” Si maiorul asta deschidea usa, imi baga mana la usa si imi strivea degetele. Era un ceas acolo, dar eu nu mai simteam nimic… ma uitam doar la pendulul care era in camera. Apoi m-au trimis la Nord…
Dar pe mine m-au adus aici in ’53, din Norilsk.
M-au adus asa: Odessa-Harkov-Novosibirsk-Krasnoiarsk-Dudinca si Norilsk unde sunt ursii albi. Noi acolo ne-am rasculat, o mare rascoala. Ne-au si impuscat acolo… Impuscau imediat, 10-200 fara nicio ancheta. Am avut 7000 de oameni, dar pe toti ne-au risipit. Pe cei mai inversunati i-au eliminat, iar pe mine m-au adus aici. Pe atunci in toata Rusia erau rascoale, peste tot. Iata de ce pe politici au inceput sa-i elibereze, pentru ca nu mai vroia nimeni sa-i ia in lagare. Si aici am vrut sa organizam o evadare masiva. Sa-I eliberam pe toti. Pe Alaska erau deja 500.000 dintre fostii reprezentanti ai ROA. Ideea noastra era sa organizam aici Republica de Nord: Ciukotka, Magadan si Yakutia. Dar am fost tradati…
O luna intreaga am mers impotriva curentului. De la Dudinka, la Krasnoiarsk. Din Iulie pana in august. Trei luni a durat drumul, cu trei locomotive, 60 de vagoane… Mai intai cu o barja de la Marea Laptelui, pe raul Enisei, pana la Amur. Si de-acolo ne-au adus cu trenul pana la Vanino. Acolo ne astepta un vapor – inchisoare, Krasnoarvet, in americana se numea Liberty. Cu corabia asta transportau detinutii. Si noi am facut pe vapor o revolta. Vaporul s-a oprit in dreptul Japoniei si au inceput sa ne stropeasca cu apa rece, noi am inceput sa intonam imnul Rusiei… I-au impuscat pe unii, apoi au inchis corabia, toate hublourile si au dat drumul la aburi fierbinti. Si cand am reusit sa ma uit printr-o crapatura, am vazut ca venisera doua submarine americane si avioanele rusesti din escorta. Si asa, pe 16 septembrie ‘53 ne-au adus la Magadan. Si cum veneam noi din port… erau mii si mii, ca un zid. Pereti de detinuti. Cred ca eram vreo 20.000.
- Cum arata Magadanul cand ati ajuns aici?
Uite, acolo erau zonele 1, 2 si 3. Orasul nu exista. Nu existau case. Aici era lagarul nr 18. Era o inchisoare cu doua etaje. Cate erau sub pamant, nu mai tin minte. Aici era sectia medicala, acolo era sectia speciala. Acolo era lagarul 5 pentru femei. Le scoteau, le impuscau. In fiecare zi impuscau 100 de oameni. Ii impuscau, cadeau si cu buldozerul acopereau gropile. Nimeni nu-I mai inmormanta. Acolo era morga. Mai erau niste depozite si in rest nimic. Vedeti cimitirul? Primul cimitir. Eu am construit casa asta, i-am facut fundamentul. Dar dincolo, caram caramizi. Baracile 5, 7 si 9. Eram fugar pe vremea aceea, dormeam la morga. In fiecare zi erau omorati oameni. Eu deschideam cu un speraclu, aranjam mortii si ma ascundeam in spatele lor si dormeam. Dar la Kilometrul 4 dormeam in transee. Ma cauta militia prin oras si trebuia sa fug. Raspandeam manifeste, incercam sa ridic lumea la revolta, dar toti se temeau. Umblau oameni cu mitraliere, ma cautau… O istorie nemaipomenita. Uite, acolo era spitalul si acolo era morga.
Aici ii impuscau pe oameni, in curtea asta. Sef era unul, capitanul Volkov. Aici era o cladire, si aici alta... Si aici era o baraca din lemn, cred ca avea cam 40 de metri. Era o usa dubla si un coridor comun. Aici aduceau detinutii si ii descarcau. Masina intra, ii descarcau pe oameni si ii bagau in cladire, dar inapoi nu se mai intorceau. Ii lichidau. Eu dormeam in pod, ridicam o tigla si vedeam zona. Si am vazut cum scoteau cadavrele si le incarcau in masina. Dar unde ii duceau nu mai stiu. Dar cred ca aici ii impuscau. Mie Sarcu, procurorul mi-a povestit. El asista... El si medicul. Si imi povestea: "Ii aduceau, le citeau sentinta: Sunteti condamnat… Veti fi impuscat!" Si eu il intrebam: "Dar cum reactionau oamenii?!" Dar oamenii nu mai aveau cand sa reactioneze pentru ca in secunda urmatoare ii apucau de maini, le suceau la spate si era acolo o lada cu nisip, vrei nu vrei trebuia sa te apleci. Si un alt sergent impusca in ceafa cu pistolul cu teava lunga. Apoi il culcau, venea medicul, asculta pulsul. Atat. Pe urma il aduceau pe urmatorul…
Aici era Statul Major al Zonei. Zona a-III-a. Pe toti ii bagau aici: si pe cei vinovati, si pe cei nevinovati. E zona nr. III. Dar asta era zona nr. IV. Aici, in cladirea asta erau celulele. Stateau cate 5-10 oameni intr-o celula. Aici era intrarea. Aici se facea focul. Dupa gard era zona nr I. Aici era carcera, izolatorul. Erau niste paturi de fier, cu lanturi. Noaptea le lasau jos, dar ziua le ridicau si le inchideau. Erau doar paturi din fier, fara nicio saltea, nimic. Aici era zona a treia. Aici ii aduceau pe detinuti in tranzit si apoi ii duceau la Ciukotka sau la Habarovsk. Pentru ca toti erau detinuti: inginerii, arhitectii… Lor le faceau dosare si ii trimiteau incoace pentru ca nimeni nu dorea sa vina alfel… Chiar si conducatorii nostri erau si ei fosti detinuti. Pentru ca cine sa vina aici?! Nu mai vroia nimeni sa vina aici. Dar pe vremuri, cand aduceau oameni, nu mai puteau pleca.
- Ce inseamna Volchy Bilet?
Volchy bilet, asta era omul fara pasaport, fara niciun fel de drepturi. Trebuia sa traiasca intr-o zona cum e Kolyma si sa mearga regulat sa semneze la militie. Oamenii trebuiau sa mearga sa semneze sistematic. La noi in sat erau reprezentanti din armata ROA. Ei toti aveau Volchy bilet. Erau locuitori speciali. Pentru ca ei nu aveau niciun fel de acte si trebuiau sa mearga saptamanal sa fie inregistrati. Si uneori si cei care aveau pasapoarte le era scris ca erau fosti dusmani ai puterii sovietice. Nu ne permiteau sa iesim. Doar aici.
Era un medic savant si el studia clima. Si trebuia sa studieze cat timp poate un om sa traiasca aici… Deci, 5 ani doar! Si putea sa se asigure material pentru toata viata. Si pe urma sa plece. Dar cate milioane?! Undeva pe Kolyma, pe str. Proletara este o arhiva… Mai mult de 5 milioane de detinuti. Dar cati au murit?! Ei veneau si veneau. Din anii ’50, ’55, ’56 tot veneau… Pe unii ii incarcau pe barje si ii duceau la Ciukotka si ii aruncau in aer cu tot cu convoi… Ca sa nu ramana martori ca mine. Pentru si pe mine, tot asa… Credeti ca am dreptul sa vorbesc?! De ce nu avem dreptul sa vorbim?! Pai ne-am intors tot acolo. Tot ce s-a construit a fost distrus. Dar cata lume a fost jertfita? Oameni nevinovati. Am scris o cerere in ‘55 la Natiunile Unite si eu am indicat, am spus ce se peterece aici. Si pentru ca m-am expus acolo, m-au condamnat la impuscare. Nu m-au impuscat, dar m-au trimis in lagarul pentru experimente in conditii extreme. Le luau organele si le trimiteau la Novosibirsk, la Institut. Iata, asa se inarmau ai nostri, nu numai cu atom, dar si cu oameni vii. Si apoi din 26 octombrie ‘55 si pana in 14 aprilie ‘56 am trait cu 200g de paine si apa...
In lagar, oamenii se mancau unii pe altii. Erau sase metri de cadavre… Si odata, m-au trimis din baraca: "Du-te, fa-ti datoria!" Si era o carare… merg, ma uit… zaream ceva. Dau zapada la o parte si vad niste picioare. Am sapat, apoi vad un cap. Si atunci am inteles. Oamenii se duceau, luau o bucata de fier, taiau cate-o bucata si o coceau. Era o putoare ingrozitoare. De foame...
Si eu am inceput sa scriu o plangere la ONU, la Marshall. 37 de pagini am scris… plangerea asta a mea. Si a doua zi a venit o masina, o Pobeda gri. M-au luat si m-au dus la Staul Major, la conducere, sa-mi decida soarta. Acolo ma intreaba: “Cine te-a invatat sa scrii plangerea asta?!” 37 de pagini! Pai acolo era denuntata toata puterea sovietica. Eu am demonstrat fascismul puterii sovietice, in integritate. Despre tot, si despre sarma ghimpata… Erau vreo 12 oameni, maiori, colonei. Nu intelegeam nimic. Credeam ca vor sa ma impuste. Si maiorul Saveliev, cel care m-a prins cand eram evadat, asista... Si el zice: “Nu, nu, noua ne pare rau de gloante sa le stricam pe tine! O sa te putrezim de viu! Ai sa putrezesti acolo unde te ducem noi!”…
Si de-aia m-au trimis in inchisoarea asta… Imi dadeau 200g de apa si 200g de paine. Atat. Odata la trei zile imi dadeau un lichid fierbinte, balanda. Dar in rest apa si o lingura de terci de ovaz. Odata la trei zile. Va dati seama?! Cum sa rezisti? Dar eu luam soseta si imparteam in trei. Dimineata mancam o bucatica, la amiaz, si seara. Cine manca totul o data, murea. Apoi scoteau cadavrele si acolo, in cladirea galbena era clinica. Le scoteau organele, fierea, rinichii, si apoi le trimiteau la Novosibirsk. Ei studiau oamenii care traiau in conditii extreme. Pentru chestiuni militare. Si in cealalta parte era permafrost, ger permanent. Si in groapa asta se turna apa. Si apa asta patrundea sub camerele noastre si le inunda. Pe hol puneau niste scanduri si pe-acolo umblau gardienii. Dar de fapt apa circula tot timpul acolo. De la teava si pana aici erau numai turturi. Toti peretii erau plini de gheata si jos, apa. Cum e posibil?! ZUR- zona de regim sever. Noi o numeam “sacul de piatra”. Asa niste turturi ca astia erau in camera. Apa pe jos. Si iarna si vara, zi si noapte. Aici era iarna permanenta.
Ehh, libertate, cum aveam eu nevoie atunci de libertate! Dar ei m-au bagat aici unde era Ilia, ala cu crucea pe cap… Mai mult de o saptamana, vreo 15 zile am stat. Totul era doar gheata. Cum poti sa rezisti?! Si aici pe mine ma torturau. Si pe un baiat l-au impuscat. Dar pe mine au aruncat un caine. Si cand am lovit cainele cu piciorul, cainele a cazut. Si el piuie… Daca o sa se ridice cainele, o sa ma rupa, ma gandesc eu. Si eu am sarit si am omorat cainele. I-am ros gatul pana i-a tasnit sangele. Am vazut la Harkov, cum isi mancau oamenii artera si apoi cereau sa vina procurorul orasului. Dar pe mine m-au luat de aici, m-au lovit cu picioarele, sareau pe mine. M-au luat si m-au lipit cu spatele de perete. Am cazut. Si era seful, Rakovski... “Pentru ce vreti sa ma omorati?! il intreb. "Eu n-am vrut sa omor cainele.” Si apoi a venit alt sef, Kartasov si m-a lovit cu catusele peste cap. Mi-am pierdut cunostinta si dupa asta, 16 zile am stat in coma... Si cand m-am trezit, jos in colt erau vreo patru morti. Si sus inca vreo doi. Numai picioarele le vedeam… Sus, pe narele de sus... erau ca niste fosile. Si eu sunt o fosila... Oare cati oameni au inghetat aici? !