Kovaliov – Memorii

A ”intrat” sub Stalin, a ieșit în timpul lui Hrușcev

Astăzi, locuitorii Magadanului, cercetându-și orașul natal, își amintesc, cu uimire aproape, despre ”gloria” perioadei de deportare, cu care ”se mândrea” capitala Kolâmei. Într-adevăr, nimic din imaginea orașului nu ne amintește despre trecutul stalinist. Aproape nimic …

Și spunem ”APROAPE nimic…” pentru că locuitorii câtorva case de lângă școala cincisprezece, pot vedea în fiecare zi, din spatele propriilor ferestre, imobilul cu nr. 31. Clădirea scundă, înconjurată cu sârmă ghimpată ruginită, a fost atât de mult timp ocupată de una dintre unitățile militare, încât majoritatea absolută a reușit să uite faptul că în acest loc s-a aflat una dintre cele mai întunecate divizii ale MAGLAG (lagărele de muncă forțată din Magadan) – așa numita ZUR (zona de regim strict, în traducerea din limbajul lagărelor). Vasiliy Ivanovich Kovalev o numește ”închisoarea morții”.

Fostul deținut ZUR vine frecvent aici, fie pentru că nu poate uita, fie nu poate ierta lunile îndelungate petrecute la începutul anilor ciincizeci în cazemata întunecată. Din fericire, acesta a nimerit în închisoare în perioada de declin al stalinismului. Probabil că de aceea a rămas în viață, deși în închisoare era cunoscut ca rebel.

A participat la răscoala din Norilsk a deținuților, la constituirea primul Partid democratic din Rusia (pentru care există dovezi documentare). A avut câteva tentative nereușite de evadare. A scris o plângere naivă de 137 de pagini, destinată ONU, și a fost otrăvit în celula sa, fiind închis împreună cu un câine. A mușcat câinele de gât …

El a supraviețuit – pentru a aminti și a-și aminti. Iată de ce Kovalev nu refuză pe nimeni, atunci când i se cere să arate ZUR-ul. Doar îi avertizează pe amatori să se pregătească de excursie ca niște speologi: haine groase, cizme de cauciuc, colaci de cablu, lămpi mobile. Această incursiune în centrul orașului amintește de coborârea într-o peșteră – în peștera stalinismului, în zona mortală a destinului rusesc.

Tot ceea ce se află aici trebuie să inspire groaza – de la grosimea incredibilă a zidurilor până la pardoselile celulelor veșnic inundate. Așa își închipuiau temnicerii comuniști procesul reeducațional al dușmanilor poporului: principala pedeapsă consta în teroarea existenței, deținuților li se părea mai ușor dacă nu mai existau. Drenajul apei, pentru a devia apele subterane din celulele deținuților, era deja un lux nepermis.

Chiar și în cele mai dificile situații este imposibil să-ți imaginezi cum trăiau aici oamenii. Pentru că aici totul este absolut anti-uman. Frumusețea înfricoșătoare a tavanelor, acoperite de cristale de promoroacă, adâncimea neașteptată a luminatoarelor, făcute în așa fel încât să pătrundă cât mai puțină lumină. Aici, pereții sunt acoperiți cu zăpadă întregul an – o iarnă veșnică din istoria Rusiei.

Acum patruzeci de ani nu puteam crede că o să ies vreodată viu de-aici – vorbește încet, ca pentru sine, Vasiliy Ivanovich. Nu fusese niciodată vreo amnistie a deținuților politici. Da, îi eliberau pe criminali. E comic și, totodată rușinos, să-mi amintesc, însă criminalii – penalii – erau supranumiți ”apropiați din punct de vedere social”.

Au fost multe aspecte comice și, totodată, rușinoase, în anii stalinismului. De exemplu, așa cum relatează V.I. Kovalev, deținuților din Magadan li s-a propus să semneze o scrisoare … pentru apărarea păcii (I). Cei care refuzau să se tundă erau amenințați cu moartea. Viața de lagăr a determinat mii și mii de persoane să-și însușească legea sălbăticiei: ”Pe cine nu lași să moară, nu te lasă să trăiești!”

Tocurile ușilor din fiersunt acoperite de râia ruginii. La fel erau cândva și relațiile reciproce dintre locuitorii ZUR-ului – murdare, întinau și otrăveau sufletul.

În ce constă unicitatea experienței trăite de V.I. Kovalev? Acesta a ”intrat” în lagăr pe vremea lui Stalin, și a ieșit în timpul lui Hrușcev. În conștiința poporului numele celui din urmă este legat de imaginea unui anumit ”dezgheț” politic.

Eu nu am simțit nici un fel de ”dezgheț” – spune Vasiliy Ivanovich. – Represiunea este esența ieologiei comuniste. Și atât timp cât la putere au rămas comuniștii, au rămas și frica față de aceștia, diminuată, posibil, o dată cu trecerea timpului. Apropo, frica aceasta există și acum, rămâne amenințarea revanșei comuniste …

Am ieșit la data de 15 august 1956, însă mulți dintre tovarășii mei au rămas închiși încă mulți ani. Iar oamenii se uitau la libertatea unora ca mine cu frică și dispreț. Ce era cu nota trecută în buletinul meu – aveam cazier din motive politice?! Dușmanul poporului era un stigmat apăsător.

L-am întrebat dacă se mai teme de ceva după ce a trecut prin camera morții.

Mi-e frică de războiul civil, în care oamenii sunt împinși de anumiți politicieni – mi-a răspuns Kovalev. – Însă, drept să-ți spun, mai bine război civil decât revenirea comunismului.

Spectrul comunismului a bântuit prin Europa, până când umbra acestuia a acoperit o șesime din pământ și multe state, timp de șaptezeci de ani.

În temnițele GULAG-ului te sperii și de umbra ta. Aici totul este fantomatic, ireal: nu ar fi trebuit să se păstreze nimic din astea, însă, uite că s-au păstrat. Și nu numai în piatră.

Umbrele strămoșilor de neuitat din aceste”locuințe” de tip celulă – nu sunt ei oare cei care au strigat de sub steagurile roșii sovietice, promițând egalitatea și înfrățirea?!

Aici gardurile au fost deja desființate. Să nu dea Domnul să treacă cuiva prin cap să le reface!

Ziua luminoasă de astăzi privește ferestrele întunecate ale fostei închisori de la balcoanele elegante ale clădirilor noi din Magadan. A rămas mică.

Nodurile gratiilor închisorii sunt nodurile memoriei dureroase a foștilor deținuți din ”combinatul de tip special”, așa cum Stalin botezase cândva DALSTROY-ul. Aceștia nu vor, nu doresc să se împace cu ideea că pentru anumite persoane GULAG reprezintă doar un episod al istoriei. Pentru cei care vor să uite, a trecut, s-a dus – și-au luat o greutate de pe inimă.

Vasiliy Ivanovich ar fi bucuros de acord cu asta, însă vede că nu tot ceea ce s-a întâmplat cândva a trecut, nu tot ceea ce a fost cumplit, s-a scufundat în uitare.

Nu departe de ZUR, pe colina Krutoe s-a deschis Memorialul dedicat destinului tragic al tuturor victimelor politice ale regimului comunist. Cineva se străduiește insistent să facă din trecut viitor. De aceea, în ziua inaugurării monumentului sculptat de Ernst Necunoscutul (cunoscut sculptor american și sovietic), Kovalev s-a apropiat de soclul acestuia. Și a așteptat acolo, în picioare, cu un banner, până când ultimul participant la ceremonie a părăsit colina…

Să privim mai des Masca Durerii pentru a nu uita niciodată cauzele acesteia.

Ludmila Pozarkova